Pe marginea unui spațiu speculativ
În cartea sa de eseuri despre „marginile filosofiei”, Jacques Derrida punea în discuție forța referențială a marginilor fiecărei pagini pe care o parcurgem dintr-o carte, margini care inițial ne apar albe, negative, invizibile, dar care conțin în subsidiar gânduri ale cititorilor care „fabrică urme” în actul diferențial al lecturii. Aceste margini le regăsim și în instalația experiențială din galerie, în care temporalitatea se auto-suspendă pentru a lăsa loc speculației inter-spațiale.
În zilele noastre au apărut variațiunile filosofiei „realismului speculativ”, iar dacă ar fi să speculăm pe marginile gândirii lui Quentin Meillassoux ne-am putea întreba, în experiența vizitării expoziției, dacă spațiul pe care nu îl vedem există independent de prezența noastră în el, dacă e necesară admiterea contingenței corelaționării cu spațiul potențial invizibil, dacă într-adevăr cunoaștem un spațiu despre care credem că ne este familiar deoarece îl parcurgem zilnic.
În proiectul său de „cercetare bazată pe fotografie”, Teodor Bădărău prelucrează 'spațiul din exteriorul spațiului expozițional' prin simulare, reprezentare și interpretare, implicând raporturile 'prezență anterioară auctorială' - 'absență inițială a privitorului' într-un act de construcție a unei „rețele diferențiale” paradoxale în care sunt angrenate solitudinea, alienarea și nihilismul cu intervenționismul, intersubiectivismul și conceptualismul experiențial.
Cercetarea sa nu presupune o investigație liniară care ar porni de la o intuiție, ar documenta factualitatea spațiului privirii într-un mod obiectivist observațional, ar selecta datele confirmate prin experimentul procesului de lucru, ar concepe sistemul de reprezentare pentru a comunica cât mai convingător experiența concepției sale explorative, ci presupune crearea unei experiențe receptive care pune publicul într-o situație de ambiguitate pentru a-l imersa apoi într-o reflecție de clarificare subsecventă mirării.
Potrivit artistului, e vizată investigarea subsidiarului imaginii, a problematicilor legate de poziționarea fotografului, camerei, privitorului, și, prin aceasta, de situarea subiectului reprezentării și a subiectului privitor într-o intersecționalitate neclară, câtă vreme imaginea e negativul obiectualității în raport cu spațialitatea, provocând astfel o experiență a fracturii dintre „realitate” și reprezentarea ei ca produs al unei percepții și reacții subiective, din perspectiva individualității auctoriale.
Prin reflecția asupra condiției secvențialității cadrelor, prin meditația asupra efectului metafizic al expandării imaginii pe întrega suprafață a filmului fotografic analog, prin construirea unei instalații vizuale care transformă spațiul în mișcare, prin producerea intermitentă a unor fragmente de spații neutre care se auto-dizolvă într-un teribil spațiu lichid, T.B. dedublează și, ulterior, demultiplică privitorii pe întreaga orizontalitate a conținutului imaginilor și intricațiilor marginilor spațiului speculativ pe care, relativ în definitiv, îl precizează.
Cătălin GHEORGHE, Iași, 2018
