Prezent: invizibil
Schimbarea aparentă a conviețuirii urbane se subscribe modului de (auto)structurare a unui peisaj, aproximativ mental. Fotografia face posibilă actualitatea de a de-documenta trăirea parcurgerii unui spațiu care, în calitatea resimțirii lui, devine un punct de convergență dintre un mod de concepere a transversalității mesajului unei cercetări artistice și un mod de a conlucra cu efectele post-fotografiei. Într-o succesiune inerentă asamblării unor cadre scenice și a unor metacadre ale reprezentării, printr-o transversare a unui context prin acte imersive și reflecții de detașare, prezentului îi este asociat o aură de invizibilitate care scurtcircuitează sensul actului de fotografiere și mesajul retoricii expunerii consecințelor sale.
În practica sa de cercetare a refuncționalizării tehnice a aparatului de fotografiat, a recontextualizării mediului parcurs (printr-o reflecție socială, extinsă până la ficționalizare, atât asupra observațiilor mediate de inflexiunile trăirii vieții cotidiene cât și de utilizarea experimentală și conceptuală a aparatului de fotografiat) și a modalităților de instalare/asamblare expozițională a unora din elementele cercetării, Teodor Bădărău transformă invizibilitatea, ca secret public, într-o stringență a prezentificării și judecării publice.
La nivelul metadiscursului său observațional, structurat de identificarea unei duble valori repetitive a imaginilor fotografice și a condiției locuirii, Teodor Bădărău se angajează într-un demers critic cu privire la deconstruirea vizuală a unui fals discurs al transformării confortului social prin mutarea din locuințele colective urbane în locuințele unifamiliare periurbane. Potrivit artistului “cartierele dormitor” structurate pe verticala blocurilor din contextual urban sunt transmutate în “cartierele rezidențiale” structurate pe orizontala zonelor metropolitane, păstrând însă pattern-ul locuirii conglomerate, însă continuu exploatate financiar.
La nivelul meta-discursului său profesional, Teodor Bădărău utilizează aparatul fotografic nu doar ca instrument de analizare a mix-ului de subiecte ale expoziției (reflexii asupra contextului construirii, locuirii și mobilității urbane, asupra mișcării fotografului în peisajul fotografiat, asupra deconstruirii temporalității prin secvențierea spațialității, asupra funcțiilor lecturii peisajului prin modalitatea de instalare a asamblajelor fotografice ș.a.), ci și ca un index simbolic de resemnificare a modurilor de producere a imaginii pe baza transformărilor tehnologice accelerate din ultimii ani.
Teodor Bădărău deturnează funcționalitatea programată a aparatului de fotografiat prin utilizarea unui film de 35 de mm într-o casetă concepută pentru film de 120 mm, ceea ce generează obținerea unui cadru fotografic atipic fără a modifica structural tehnologia aparatului. În cercetarea sa artistică, atât prin specularea funcției camerei fotografice de a altera perceperea imaginii, cât și prin metoda de fotografiere, care relativizează principiul de producere a perspective liniare, se intervine atât tehnic cât și reflexiv asupra condiției spațiului fotografic care include marginile perforate și inscripțiile tehnice ale filmului de 35 mm ca martori ai extinderii percepției, în încercarea de a indexa spațiul real, circular, al imaginii.
Perforațiile de pe marginea imaginilor fotografice, obținute prin scanarea integrală a clișeului fotografic, sunt valorificate simbolic în sensul lor de “găuri în realitatea imagnii”. Din perspectiva privitorului, fie pătrunzi în adâncimea sensului invizibil al ansamblajului fotografic, fie te păstrezi prudent la suprafața imagnii acceptând realitatea reprezentată de mediul fotografic.
Teodor Bădărău este, deopotrivă, interesat de o reconsiderare a istoricizării conceptuale a fotografiei și tehnologiei fotografice (de la camera obscură și dagherotipie până la revoluția digitalizării și a obiectualizării fotografiei), precum și de critica diferenței estetice prin apropierea practicilor fotografiei de amatori (care presupun utilizarea filmelor ieftine, externalizarea developării, asumarea erorilor din imaginile obținute, respectiv a zgârieturilor de pe peliculă, a virărilor de culoare din cauza temperaturii sau a calității chimicalelor) în raport cu practicile profesionale ale obsesiei controlului asupra proceselor tehnice și calității imaginii fotografice care pot degenera într-o fetișizare sentimentală ori comercială a imaginii-ca-obiect. Pentru Teodor Bădărău, imaginea este un vehicul de mediere a ideilor și nu instanțierea unui scop în sine. Intrarea în expoziție poate lăsa impresia intrării în spiritul unui peisaj, deopotrivă familiar și straniu, dar e mai mult decât o permisiune de a intra în mintea unui artist, însă mai curând într-o cameră obscur digitală și cinematografică în care ceea ce este invizibil nu este decât prezent.
Cătălin GHEORGHE, Iași, 2021
